Actorul și regizorul Ion Cojar a încetat din viață, în dimineața zilei de duminică, la vârsta de 78 de ani, la spitalul "Profesor Dr. Agrippa Ionescu" din Capitală, unde era internat de mai multe luni, suferind și de maladia Parkinson, au declarat pentru NewsIn apropiați ai regizorului.
- Publicitate -
Ion Cojar fusese internat în spital, după ce, în urma unui accident, a suferit o fractură de col femural.
"Este o mare pierdere pentru toți oamenii de teatru din România. Ion Cojar, ca profesor, a format foarte multe generații de actori și regizori, a fost director la Teatrul Național. Senzația imediată este că a plecat mult prea repede dintre noi. Anul trecut pe vremea asta repetam împreună cu el pentru o piesă pe care nu a mai apucat să o termine deoarece s-a îmbolnăvit", a declarat actorul Florin Zamfirescu, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale.
Potrivit acestuia, Ion Cojar suferea de o formă progresivă de Parkinson, agresivă.
Născut pe 9 ianuarie 1939, Ion Cojar a urmat cursurile Facultății de Regie și Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Până în 2000, a fost profesor universitar la Academia de Teatru și Film din București.