Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostradă spre Cernavodă. Una dintre victime a rămas încarcerată, iar pentru scoaterea ei din autoturism a fost nevoie de intervenția militarilor de la Descarcerare, din cadrul ISU Dobrogea.
- Publicitate -
Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliției Rutiere Constanța, Ionela Caraion, care conducea un autoturism Dacia Logan, din cauza neatenției în conducere și a carosabilului umed, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o Skoda Octavia, condusă regulamentar de Eugen Butnaru, de 40 de ani.
În urma accidentului au fost rănite trei persoane, Elena Constantin, de 20 de ani, Abdula Dilek, de 25 de ani, și Clara Diana Butnaru, de șapte ani.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor exacte care au dus la producerea accidentului.