Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Accidentul de la Far / Tirul s-a răsturnat din cauza încărcăturii

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 13 Mai 2011 294 < 1 min citire
Un tir cu numărul de înmatriculare CT-04-AVD, s-a răsturnat, în urmă cu aproximativ jumătate de oră, în zona Far, din Constanța. Dănuț Răileanu, de 47 de ani, din localitatea Perișoru, județul Călărași, care se afla la volanul autotrenului, ne-a declarat că venea de pe bulevardul 1 Mai Vechi, iar când a făcut stânga, pe strada Caraiman, a auzit că țevile pe care le transporta s-au mișcat spre dreapta, dezechilibrând tirul și răsturnându-l pe partea dreaptă a carosabilului.
Din fericire, nu a fost rănită nicio persoană. Martorii aflați la fața locului ne-au declarat că tirul era cât pe ce să se răstoarne peste o mașină, ce circula în paralel cu acesta, dar, din fericire, șoferul acelei mașini a accelerat și a scăpat cu viață.
Dănuț Răileanu a fost testat cu aparatul Drager, polițiștii constatând că el nu a consumat băuturi alcoolice. În prezent, se fac demersuri pentru ridicarea tirului de 21 de tone de pe șosea.
Taguri
Articolul anterior Șapte trenuri suplimentare spre litoral, pentru 1 Mai
Articolul următor Boala care dă dureri crâncene după fiecare masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei