Președintele UniCredit CA IB Securities, Liviu Giugiumică, a fost ales vineri în funcția de administrator al Bursei de Valori București (BVB) în urma adunării generale a acționarilor, au declarat pentru NewsIn surse din cadrul conducerii Bursei.
- Publicitate -
Conducerea Bursei aprobase la sfârșitul lunii februarie numirea președintelui UniCredit CA IB Securities în funcția de administrator provizoriu, după ce locul rămăsese vacant în urma situației de incompatibilitate în care se afla fostul membru, Alexandru Rusu.
Liviu Giugiumică, președintele și directorul general al casei de brokeraj UniCredit CA IB Securities, va lua locul fostului administrator, Alexandru Rusu, care și-a pierdut recent și funcția de secretar general al consiliului BVB, ca urmare a incompatibilității.
În luna ianuarie, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare i-a interzis lui Nicolae Alexandru Rusu să mai activeze pe piața de capital, timp de trei ani, în urma neregulilor descoperite la casa de brokeraj Orizont Vest, unde acesta era președinte și acționar majoritar.