Prefectul Constanței, Claudiu Palaz, a anunțat astăzi, la finalul unei conferințe de presă, că alegerile din comuna Adamclisi vor avea loc pe data de 30 mai. Reamintim că acest scrutin vine ca urmare a decesului neașteptat al fostului gospodar-șef al comunei, social-democratul Emilian Burcea. Burcea a murit pe 15 martie, în urma unui infarct miocardic, pe când se afla în localitatea bulgară Silistra.
- Publicitate -
Printre numele care se vehiculează în vederea candidaturii pentru mandatul de primar se află și numele soției fostului primar, și anume Marieta Burcea. În timp ce liberalii nu s-au arătat, cel puțin până la acest moment, interesați de fotoliul de primar, democrat liberalii constănțeni au precizat că își vor desemna, cu siguranță, un candidat pentru Primăria Adamclisi.