Aproape 10.000 de susținători ai opoziției moldovene manifestă duminică la Chișinău pentru a denunța rezultatele alegerilor din 5 aprilie și pentru a protesta față de arestarea tinerilor, după protestele din ultimele zile, informează AFP.
- Publicitate -
Manifestanții s-au adunat în liniște în fața sediului Guvernului, sub supravegherea a numeroși polițiști, scrie AFP, citând informații publicate de site-urile moldovene, potrivit cărora, la intrarea în capitală, poliția verifică autocarele venite din provincie cu manifestanți.
O mare parte a persoanelor adunate la Chișinău sunt militanți mai în vârstă a partidelor de opoziție, tinerii fiind însă puțini, după numeroasele arestări din ultimele zile.