Premierul Emil Boc a declarat, joi, că sunt semne că România va ieși oficial din recesiune la sfârșitul lunii martie, după ce pe trimestrul al patrulea al anului trecut s-a înregistrat o creștere economică de 0,1 la sută, potrivit Mediafax.ro.
- Publicitate -
Boc a declarat, într-o conferință de presă la Cluj, că sunt semne care arată că măsurile decise au mers într-o direcție bună.
"Sunt primele semne că lucrurile decise au mers în direcția bună. A venit trimestrul IV din 2010 cu analiza, chiar dacă e o creștere de 0,1 la sută, direcția este de creștere economică. Pe baza acestor date, este cert că avem toate șansele, în urma analizelor economice, ca la sfârșitul lunii martie România să iasă oficial din recesiune. Pentru a ieși din recesiune este nevoie de două trimestre consecutive de creștere economică. Avem toate datele să fim optimiși că la sfârșitul lui martie, și din punct de vedere psihologic, România iese din recesiunea economică și și-a clădit un drum sănătos, pe termen mediu și lung, cu evitarea derapajelor", a spus Boc.