Potrivit Realitatea.net, CFR Călători informează că, în perioada 22 - 25 aprilie 2010, pentru adaptarea capacității de transport la traficul de călători estimat cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, în programul de circulație se vor efectua unele modificări.
- Publicitate -
Astfel, pentru preluarea traficului de călători de pe cele mai utilizate relații, vor circula suplimentar un număr de opt trenuri, iar pentru cele mai solicitate destinații din țară, trenurile de călători vor fi suplimentate cu peste 40 vagoane.
Totodată, precizează CFR Călători, în zilele de 23, 24 și 25 aprilie, când traficul de călători se va diminua, vor fi anulate unele trenuri de rang superior, precum și unele trenuri personale regionale, acestea din urmă fiind comunicate la nivel local.
De asemenea, în perioada 21 - 26 aprilie, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu un număr de peste 40 de vagoane, pe cele mai importante relații: cu plecare din/către București Nord către/din Timișoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Brașov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureș, Sighetu Marmației, Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Iași, Galați, Constanța.
"Pentru a evita aglomerațiile de la casele de bilete din ajunul sărbătorilor, CFR recomandă călătorilor să-și procure din timp legitimațiile de călătorie. Acestea se pot cumpăra cu anticipație beneficiind de o reducere între 5-13%, pentru orice destinații și ranguri de tren de la: toate stațiile și agențiile de voiaj CFR, on-line de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau de la distribuitorii autorizați (agenții de turism), de la automatele de vânzare din stațiile CFR și de la terminalele de plăți electronice Zebrapay", recomandă CFR Călători.