Deputatul Varujan Pambuccian a anunțat că liderii coaliției au convenit să păstreze 2015 ca dată-țintă a intrării României în zona euro, 1 decembrie 2015 fiind termenul propus pentru ca în țara noastră să fie folosită doar moneda unică europeană, informează NewsIn.
- Publicitate -
La ședința care a durat o oră și jumătate, alături de liderii partidelor de guvernământ a participat și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu și ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu. "Este foarte important că am păstrat obiectivul pentru 2015. Dacă nu gândim nemțește, dacă nu gândim , pe termene clare, nu vom realiza niciodată ce ne-am propus", a declarat liderul grupului minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian comentând o remarcă a unui jurnalist legată de obligația respectării unui termen impus guvernării viitoare.
Acesta a apreciat că atingerea țintei este posibilă dacă, până în 2015, sunt evitate derapajele economice în campaniile electorale și va avea loc o restructurare a companiile controlate de către statul român. "Sunt două mari probleme, în ceea ce privește indicatorii macroeconomici. Este vorba de ținta de deficit și de inflația de 3%. Dacă nu se vor face pomeni electorale în 2012 și 2013, la campania prezidențială, vom putea respecta data propusă", a spus Pambuccian
Reprezentantul în Parlament al comunității armene a susținut că sunt necesare măsuri dure în ceea ce privește restructurarea companiilor în care statul român este acționar, minoritar sau majoritar. "Pe de o parte, sunt companii la care statul este acționar minoritar și de unde nu a primit niciodată dividende așa că nu are niciun rost să mai păstrezi acțiunile când acestea ar trebui vândute pe bursă. Apoi trebuie analizat foarte serios dacă ne mai permitem să menținem acele companii ale statului care nu au adus niciodată profit, care nici măcar nu sunt în stare să-și plătească dările la stat", a mai spus Varujan Pambuccian.
El a precizat că introducerea în circulație pe teritoriul României a monedei euro ar putea fi realizată de la 1 ianuarie 2015, urmând ca leul să fie scos din circulație după 1 decembrie 2015. Totuși, aceste date urmează să fie discutate și cu oficialii europeni. Liderul de grup al minorităților a afirmat că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a atras atenția că sunt și probleme logistice foarte serioase care trebuie soluționate. "De exemplu, va nevoie de circa 300 de tiruri pentru distribuirea de euro și de patru ori mai multe pentru retragerea de pe piață a leilor. Apoi va trebui să decidem ce facem cu lei, dacă îi tocăm sau dacă îi stocăm. Din punctul acesta de vedere, ne va ajuta foarte mult experiența denominării", a spus deputatul.