Vineri, 05 Iunie 2026

Cooperare între instituții pentru un Murfatlar mai curat

de Alexandra BĂLAN Marţi, 03 Mai 2011 177 < 1 min citire
În perioada 30 aprilie - 3 mai, Primăria Murfatlar în parteneriat cu Colegiul Agricol Poarta Alba, SAM Dunareni, Palatul Copiilor din Constanța și Ocolul Silvic au desfășurat o serie de acțiuni în cadrul Proiectului educațional "Conservarea Biodiversității în rezervația naturală Fântânița - Murfatlar" .
Pentru aceasta, începând cu 30 aprilie, în rezervație s-au împărțit pliante și saci menajeri, obiectivul general fiind acela de a sensibiliza și conștientiza în rândul cetățenilor necesitatea protejării mediul înconjurător și de a schimba mentalitatea celor cărora nu le pasa de ceea ce se întâmplă în jur.
Ca finalitatea a acțiunii, ,"Echipa Verde" de la Colegiul Agricol Poarta Alba, alături de cadrele didactice (inițiatorii proiectului), de reprezentanți ai Primăriei orașului Murfatlar și Ocolului Silvic vor participa în cursul zilei de astăzi la igienizarea rezervației. De asemenea, se va verifica măsura în care acțiunea și-a atins scopul propus.
Taguri
Articolul anterior Șapte trenuri suplimentare spre litoral, pentru 1 Mai
Articolul următor Boala care dă dureri crâncene după fiecare masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei