Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cursul de referință urcă la 4,2987 lei/euro,pentru a doua ședință consecutivă de depreciere a leului

de Cuget Liber Luni, 02 Februarie 2009 396 2 min citire
Banca Națională a României (BNR) a anunțat, luni, un curs de referință de 4,2987 lei/euro, în urcare cu peste 2 bani (0,49%) față de ședința precedentă, după ce moneda națională a revenit pe depreciere pentru a doua ședință consecutiv, în ton cu evoluția monedelor din regiune.
Săptămâna trecută, leul reușise să recupereze peste 8 bani față de nivelul minim atins pe 22 ianuarie, de 4,3127 lei/euro, după mai multe ședințe succesive în care a pierdut teren în fața euro. Cu toate acestea, moneda națională a revenit vineri pe depreciere, BNR anunțând un curs de referință de 4,2775 lei/euro.
"Piața este destul de liniștită, față de dimineață când era mai multă agitație, leul fiind decorelat de celelalte monede din regiune. Cursul pare să fluctueze în jurul nivelului de 4,30 lei/euro, după corecția de dimineață", a declarat, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania Florin Bota.
Moneda europeană era tranzacționată în debutul primei ședințe a săptămânii ușor peste 4,29 lei/euro, însă primele tranzacții au depreciat leul până la 4,3220 lei/euro. Cursul a coborât apoi până la 4,30 lei/euro, nivel în jurul căruia a fluctuat ulterior. La 13:15, băncile cumpărau un euro cu 4,3003 lei și îl vindeau cu 4,3063 lei.
În regiune, monedele emergente au fluctuat semnificativ, zlotul polonez apreciindu-se în primă fază de la 4,47 la 4,41 unități/euro, pentru a pierde apoi teren până la 4,44 unități/euro. Forintul s-a întărit inițial de la 299,25 la 295,7 unități/euro, însă s-a depreciat ulterior până la 298,5 unități/euro.
Față de dolarul american, cursul de referință publicat luni de BNR marchează deprecierea monedei naționale cu 5,5 bani (1,68%) până la 3,3770 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,3212 lei/dolar.
Pe piețele internaționale, moneda americană s-a apreciat aproape constant în prima parte a zilei, pe un interval restrâns, de la 1,2875 euro la 1,27 dolari/euro, însă apoi a pierdut ușor teren până la 1,2750 unități/euro. La 13:15, ora României, euro era cotat la 1,2741 dolari.
Banca Națională a României a afișat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,14% pe an, ușor sub cel din ședința anterioară, de 14,22% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a scăzut la 15,43% pe an, de la nivelul de vineri, de 15,49%.
Pe piața monetară dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se mențin la 14-16% pe an, în apropierea dobânzii percepute de BNR la facilitatea de credit (lombard), de 14,25% pe an.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei