Duminică, 07 Iunie 2026

Directorul Camerei de Comerț a Regiunii Unu Nord-Est, condamnat pentru deturnare de fonduri UE

de Cuget Liber Luni, 22 Decembrie 2008 706 1 min citire
Directorul Camerei de Comerț a Regiunii Unu Nord-Est, Magda Țepoi, a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare pentru detunare de fonduri europene, prejudiciul creat bugetului comunității europene fiind de 132.000 euro, potrivit sentinței judecătorilor ieșeni.
"Sentința nu este definitivă, poate fi atacată în termen de 10 zile. Este o condamnare cu executare în regim privativ de libertate, dar își produce efectele după ce va fi definitivă. În minuta sentinței se precizează că prejudiciul este de 132.991,73 euro. Există și o dispoziție executorie asupra unui imobil, pus sub sechestru încă din faza de urmărire penală. S-a dispus luarea unei inscripții ipotecare până la concurența prejudiciului și s-a făcut o adresă în acest sens la Oficiul de Cadastru", a declarat, luni, corespondentului NewsIn, judecător Georgeta Gafta, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iași, ea fiind și magistratul care a instrumentat dosarul.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA București, Magda Țepoi, în calitate de director al unui proiect de dezvoltare regională prin care trebuiau implementate normele de bază ale economiei europene, aceasta a schimbat destinația fondurilor alocate, în mod repetat, în perioada iunie 2003 - aprilie 2004. Procurorii DNA susțin că Magda Țepoi a folosit fondurile în scopuri personale și a efectuat plăți care nu au avut nicio legătură cu implementarea proiectului.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei