Astăzi, la Opera Comică pentru Copii din București, fostul Teatru Giulești, s-a desfășurat Gala decernării Premiilor Forumului Muzical Român pe anul 2010.
- Publicitate -
Alături de nume cunoscute ale culturii românești, pe scenă a urcat pentru prima dată în istoria acestor premii și un director al unei case de cultură a sindicatelor. Pentru stăruința de a fi adus la Constanța spectacole în premieră națională, pentru consecvența cu care susține an de an Festivalul "Mamaia Copiilor" și pentru toate strădaniile sale, directorul Gheorghe Ungureanu a fost răsplătit cu premiul "Performanță în management".
Emoționat pentru recunoașterea muncii sale la un asemenea nivel înalt, directorul Casei de Cultură din Constanța a mărturisit publicului select prezent la această Gală că toate aceste lucruri frumoase care se întâmplă se datorează faptului că iubește foarte mult cultura și publicul constănțean și nu pregetă niciun efort să-l facă fericit.
Aceeași distincție i-a fost oferită și lui Ioan Bojin, directorul general al Filarmonicii de Stat din Sibiu.