Sâmbătă, 06 Iunie 2026

DOWNLOAD - Convenția Organizațiilor de Media a adoptat Codul Deontologic Unic pentru presa romanească

de Cuget Liber Sâmbătă, 24 Octombrie 2009 550 2 min citire
Convenția Organizațiilor de Media (COM), la care au participat, vineri și sâmbătă, reprezentanții a peste 20 de asociații și instituții, a adoptat Codul Deontologic Unic pentru presa autohtonă, care unifică principiile deontologice pe care aceste organizații le promovau individual până acum.
Dezbaterile COM, în urma cărora participanții s-au pus de acord privind un set de reguli ce are șanse să fie asumat de întreaga piață mass media, au avut loc în cadrul programului Autoreglementarea în media, demarat în urmă cu un an și jumătate, precizează organizatorii - Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), ActiveWatch -Agenția de Monitorizare a Presei și Konrad Adenauer Stiftung - Media Program, cu sprijinul Open Society Institute.
"La setul de reglementări au lucrat reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de media, ai sindicatelor, ai organizațiilor profesionale, ai patronatelor, autorităților publice, ale mediilor academice și chiar ai publicului", se arată într-un comunicat al CJI.
Tot la COM, aflată la cea de-a treia reuniune, s-a hotărât înființarea unui Grup pentru Bune Practici Jurnalistice, care va încerca să coalizeze toate forțele mass-media, de la jurnaliști și investitori, până la analiști și public. Grupul își propune să contribuie la îmbunătățirea calității actului jurnalistic, prin semnalarea publică a derapajelor de natura deontologica de care se fac responsabili jurnaliștii și companiile de presă și prin promovarea de programe de educație în domeniul eticii jurnalistice și al consumului de presă.
În perioada imediat următoare, organizațiile care au aderat deja la Codul Unic își caută aliați în rândul ziariștilor, patronilor și al altor organizații neguvernamentale, se mai precizează în comunicatul CJI.
"Codul este expresia dorinței jurnaliștilor de a-și face meseria onest și în respectul interesului public. De capacitatea noastra de a-l implementa va depinde în viitor atât credibilitatea presei, cât și statutul social al profesiei. În pofida percepției larg răspândite, comportamentul etic în presă chiar face bine la afaceri", spune președintele CJI, Ioana Avădani.
Reuniunea COM face parte din proiectul Media Self-Regulation at Work, finanțat de CEE Trust - Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei