Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Drumurile județene din Constanța și Tulcea, reabilitate cu 100 de milioane de euro

de Alexandra BĂLAN Miercuri, 20 Aprilie 2011 316 < 1 min citire
Înaintea vizitei la Constanța, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDTR), Elena Udrea, împreună cu premierul Emil Boc și Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu s-a oprit pe traseu pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare a Drumului Județean 381 Medgidia – Valea Dacilor – Ciocârlia de Sus. Lucrările pentru acest proiect sunt finanțate din bugetul MDRT în cadrul Programului privind reabilitarea drumurilor de interes local.
Drumul Județean 381 a fost inclus în anul 2010 într-un proiect de reabilitare alături de Drumul Județean 308 Ciocârlia de Sus – Lanurile – Mereni și Drumul Județean 309 Mereni-Topraisar. Prin reabilitarea acestor drumuri este facilitat accesul turiștilor pe litoral, ruta constituind o alternativă la DN 39/E 87 în perioadele cu trafic aglomerat.
Valoarea totală a lucrărilor la cele trei drumuri județene este de 47.978.260 lei.
De asemenea, tot în cadrul vizitei de astăzi de la Constanța, Elena Udrea anunțat faptul că au fost finalizate toate analizele pentru pachetul de refacere a drumurilor județene din Constanța și Tulcea.
Acest proiect are o valoare de100 de milioane de euro și vizează refacerea drumurilor județene, drumurile care duc la obiective turistice și alte căi de acces importante.
Taguri
Articolul anterior Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Meci slăbuț, dar contează victoria"
Articolul următor Mai multe persoane au fost ucise pe aeroportul din Kabul, controlat de forțele române

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei