Președintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, a declarat că susține votul în ordinea alfabetică a participanților și nu pe județe, exprimându-și totodată dorința ca ziua de 14 mai să fie una de sărbătoare a partidului.
- Publicitate -
"Susțin fără echivoc ca la Congres să se voteze în ordinea alfabetică a participanților și nu pe județe, alfabetic, așa cum a fost anunțat inițial. Sunt total de acord să se voteze transparent, în sensul ca secretizarea votului să fie asigurată pe ordine alfabetică și să nu existe nicio suspiciune cu privire la caracterul secret al votului, pentru că partidul trebuie să iasă întărit din această competiție. Este un prilej de sărbătoare și, de aceea, mă voi pronunța în cadrul Comisiei de organizare a alegerilor pentru impunerea votului în ordine alfabetică, secret, fără niciun fel de suspiciune care să planeze asupra acestui congres", a declarat Emil Boc.