Căpitanul Farului, Liviu Ștefan, a declarat că speră ca "marinarii" să fie avantajați de faptul că FC Botoșani nu a jucat în prima etapă, mai mulți jucători de-ai gazdelor de sâmbătă fiind bolnavi atunci de gripă.
- Publicitate -
"Vom avea meci greu. Se știe că, în acest sezon, FC Botoșani e pregătită din toate punctele de vedere, dar sperăm să transformăm într-un avantaj pentru noi problemele pe care le-au avut în prima rundă a returului. Nu ne e frică de arbitri, dacă jucăm cu ambiție și devotament, precum în meciul cu Viitorul, e foarte greu să ne bată cineva în campionat. Acel 1-4 din sezonul trecut, de la Botoșani, nu are cum să se mai repete", a spus Liviu Ștefan.