Joi, 04 Iunie 2026

FC Farul s-ar putea muta din Constanța

de Cuget Liber Joi, 28 Octombrie 2010 525 1 min citire
Relu Damian, președintele FC Farul, a declarat astăzi că, dacă sprijinul autorităților locale va lipsi, există și posibilitatea ca echipa să fie mutată din Constanța.
"Astăzi, furnizarea apei reci s-a reluat, însă a fost condiționată de semnarea unui protocol cu RAJA, care ieri nu intrase în discuție. Aseară, am purtat unele negocieri cu Consiliul Județean, pentru o colaborare, și eram convins că lucrurile vor intra în normalitate, însă astăzi a apărut acest nou protocol, care prevede ca până pe 10 noiembrie să achităm minimum 30 la sută din datoria anterioară. Am fost nevoiți să-l acceptăm, pentru că altfel riscam să nu putem organiza meciul cu Gloria Buzău. Însă, dacă până la 10 noiembrie, nu se rezolvă problemele pe care le-am discutat cu autoritățile locale, probabil că meciul cu Buzăul va fi ultimul organizat la Constanța, existând posibilitatea ca echipa să fie mutată într-un alt oraș. Dacă nu putem găsi condiții minime pentru desfășurarea activității Farului în Constanța, probabil că se vor încerca și alte soluții. Sigur, ar fi o ciudățenie ca echipa să joace, să zicem, la Abrud, dar asta e situația. Deja am fost sunat de trei primării mari din România, care s-au oferit să ne găzduiască și să se ne sprijine. Însă eu sper că nu se va ajunge până aici", a spus Relu Damian. Amănunte, în ziarul nostru de mâine.
Taguri
Articolul anterior Hoții au furat un bancomat din cartierul Coiciu
Articolul următor Astra II - FC Farul se joacă marți, 30 noiembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei