Vineri, 05 Iunie 2026

Funcțiile de vicepreședinte la PDL Constanța, disputate de 42 de persoane

de Carmen MOCANU Miercuri, 09 Martie 2011 310 < 1 min citire
Pentru cele 10 funcții de vicepreședinte în cadrul Organizației Județene a PDL Constanța și-au depus candidaturile 42 de persoane.
Una dintre ele este fostul senator democrat-liberal Dorel Constantin Onaca, care dorește să facă parte din viitoarea echipă ce va fi aleasă sâmbătă. Totodată, s-au mai înscris primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, consilierul județean Adrian Gheorghiță, primarul din Valu lui Traian, Florin Mitroi, fostul director de la CNAPMC, Ioan Bălan, Vicențiu Petrescu, Corina Gheorghe, Daniel Learciu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, Valentin Zeicu, Nicolae Șandru, Dumitru Burcin, directorul DADL Constanța, Marian Mitrea, Florea Constandin, Stere Sponte dar și alți democrat-liberali. De menționat că atât Constandin cât și Sponte și-au depus candidaturile și pentru funcția de secretar executiv.
Taguri
Articolul anterior Finanțele se împrumută mai mult de pe piața internă
Articolul următor Campanie de recrutare a absolvenților de liceu pentru sistemul penitenciar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei