Vineri, 05 Iunie 2026

Hoți de fier vechi prinși de jandarmi

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 28 Ianuarie 2011 290 < 1 min citire
Trei tineri au fost prinși de jandarmii de la Gruparea Mobilă "Tomis" Constanța în timp ce sustrăgeau mai multe componente de cale ferată.
Potrivit locotenentului Codrin Popoiu, ei au fost surprinși în timp ce demontau mai multe piese metalice de prindere a șinei de cale ferată de traversele din beton, respectiv eclise de prindere cu câte două tirfoane. Totodată au reușit demontarea mai multor bucăți de cale ferată. Cei în cauză au fugit de la locul faptei, dar au fost prinși ulterior, în timp ce încercau să ascundă obiectele furate într-un bloc dezafectat în care locuiesc fără forme legale mai multe familii de etnie rromă.
Piesele metalice au fost predate reprezentantului unei societăți de profil, urmând ca ulterior lucrătorii din cadrul societății să ia măsurile necesare ridicării și transportării șinelor de cale ferată demontate, pentru a nu fi sustrase.
În cauză au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, dosarul fiind predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei