Duminică, 07 Iunie 2026

Lavinia Șandru: "Am plecat cu festivalul Callatis de la Mangalia din cauza lui Tusac"

de Alexandra BĂLAN Sâmbătă, 07 Mai 2011 271 1 min citire
Președintele PIN, Lavinia Șandru, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Constanța că organizatorii festivalului Callatis sunt forțați să schimbe locația evenimentului din cauza proastei colaborări pe care o au cu primarul Mihai Claudiu Tusac. Anul acesta, festivalul va avea loc tot la mijlocul lunii august, dar se va desfășura la Roma, în Italia, în urma unei invitații pe care organizatorii au primit-o din partea administrației locale de acolo.
"Îl invităm și pe domnul Tusac să vină la eveniment, dar să știți că evenimentul a plecat de la Mangalia din cauza dânsului", a declarat Lavinia Șandru.
Aceste afirmații au fost susținute și de către regizorul Cornel Diaconu, care a spus că "nu se mai putea lucra cu Tusac", fapt pentru care s-a renunțat la locația tradițională de organizare a evenimentului.
"Nu se mai putea lucra cu Tusac, era de o infatuare exagerată. Au fost multe probleme. La ultima ediție organizată cu sprijinul Primăriei, echipa nu a fost plătită, avem procese, dintre care trei am câștigat și au mai rămas două legate de marcă și de decoruri. Nu mai puteam lucra, Tusac nu are deschidere față de acest eveniment", a declarat Diaconu.
Potrivit afirmațiilor sale, intenția organizatorilor este ca festivalul să revină la Mangalia o dată cu schimbarea administrației locale.
Taguri
Articolul anterior Șapte trenuri suplimentare spre litoral, pentru 1 Mai
Articolul următor Boala care dă dureri crâncene după fiecare masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei