Vineri, 05 Iunie 2026

Nicolae Matei a câștigat procesul cu Tucan, Calapod și Gălbău

de Corina POPESCU Vineri, 15 Octombrie 2010 483 < 1 min citire
Potrivit unui comunicat de presă, Primăria Năvodari se judecă în mai multe procese cu aleșii locali ai PDL, Tudorel Calapod și Ștefan Gălbău, dar și cu fostul consilier PNL Jean Paul Tucan.
Ei au solicitat instanței de judecată anularea celor două hotărâri de consiliu local prin care au fost validați Nicolae Trandafir și Nicolae Popa în locul foștilor membri PNL Jean Paul Tucan și Stere Lascu.
Potrivit reprezentanților administrației publice locale, cei trei consilieri nu pot cere anularea unor hotărâri adoptate în ședințe la care ei nu au participat.
"Primăria Năvodari a invocat faptul că cei trei consilieri care au atacat hotărârile consiliului local nu pot avea calitatea introducerii acțiunii de anulare la instanța de contencios, întrucât dreptul conferit prin Legea 215/2001 de a participa la ședințele de consiliul local și luarea deciziilor la nivel local au fost anulate prin faptul că nu au fost prezenți la ședințe", se arată în același comunicat.
Decizia instanței este în concordanță cu hotărârea Prefecturii Constanța, întrucât și aceasta a confirmat că cele două hotărâri de consiliu local prin care au fost validați Nicolae Trandafir și Nicolae Popa în locul foștilor membri PNL Jean Paul Tucan, respectiv Stere Lascu, sunt legale.
Taguri
Articolul anterior Hoții au furat un bancomat din cartierul Coiciu
Articolul următor Astra II - FC Farul se joacă marți, 30 noiembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei