Aproximativ 1.000 de biserici și mănăstiri nu și-au achitat CAS-ul, singura obligație de plată pe care o au către bugetul statului, potrivit Ziare.com. Mai exact, aproximativ 25 de biserici din fiecare județ al țării nu au plătit indemnizația de șomaj, contribuția la pensii sau asigurarea de sănătate a angajaților.
- Publicitate -
Datoria totală se ridică, la 14 milioane de lei, aproximativ 3,34 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de ANAF pentru Financiarul.com.
Restanțele lăcașurilor de cult reprezintă 0,3% din arieratele pe care statul le are de recuperat din contribuții sociale. În total, aproximativ 80% din datorii, respectiv 11 milioane de lei, sunt mai vechi de un an.