Supermarketul din Ocna Mureș aflat în apropierea craterului format în urma surpării unei galerii a fostei mine de sare din localitate s-a prăbușit, miercuri după-amiază, după ce craterul a avansat în ultimele ore și a afectat structura de rezistență a magazinului, potrivit Mediafax.ro.
- Publicitate -
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alina Bălaș, a declarat că supermarketul aflat în apropierea craterului format în urma surpării unei galerii a fostei mine de sare din localitatea Ocna Mureș s-a prăbușit, structura de rezistență a centrului comercial fiind grav afectată.
Bălaș a spus că bunurile din supermarket nu au putut fi salvate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, craterul s-a format miercuri dimineață, pe un teren aflat în spatele unui supermarket din localitatea Ocna Mureș, iar "fenomenul este cauzat de apa sub presiune provenită de la o sondă aparțindând societății Salina din Ocna Mureș care a ajuns la suprafață, producând prăbușirea unei foste galerii".
Primarul orașului Ocna Mureș, Augustin Drăguț, a declarat că două locuințe aflate în apropierea zonei unde s-a format craterul au fost evacuate preventiv.
El a spus că fisuri au apărut și în clădirea în care își are sediul Aministrația Financiară, astfel că angajații au fost mutați temporar în două săli ale Casei de Cultură.