Vineri, 05 Iunie 2026

Opt delfini s-au refugiat în portul Agigea

de Cuget Liber Marţi, 30 Martie 2010 330 < 1 min citire
Opt delfini s-au refugiat, de câteva zile, în portul Agigea în căutarea hranei. Echipa de monitorizare Oceanic-Club din cadrul programului "Delfinii în criză! – Dolphins in distress!" a înregistrat prezența mamiferelor din speciile Tursiops truncatus și Phocoena phocoena la intrarea în acvatoriul portului Constanța – zona Agigea, în cursul ultimelor trei zile.
"Aceștia vor mai staționa în zonă cel mai probabil încă câteva zile, având în vedere condițiile prielnice de capturare a hranei în acest sector. Facem un apel pe această cale către echipajele navelor, pilotinelor și salandelor care operează în zonă să manifeste atenție sporită pentru evitarea potențialelor accidente", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul coordonator SEOPMM Oceanic Club, biologul Răzvan Popescu-Mirceni. Persoanele care observă delfini la mal și pe țărmul Mării Negre sunt rugate să anunțe unitatea mobilă de intervenție pentru delfini, la numărul de telefon 0744/507.709.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei