Femeia în vârstă de 67 de ani, care avea ulcerații până la os, după ce a stat imobilizată mai bine de jumătate de an într-un pat din Centrul de Sănătate Băneasa nu a rămas internată în Spitalul Murgeni Vaslui. Ea a fost trimisă la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijirile necesare.
- Publicitate -
"Acest pacient nu trebuia internat în spitalul de la Băneasa. A suferit un accident vascular, deci era o problemă de neurologie. Ne-au trimis-o nouă, la Murgeni, deși nu făcea obiectul activității noastre, a unui spital de psihiatrie cu pacienți agresivi. De fapt, era vorba de un caz social pentru că femeia nu are decât un fiu care nu avea posibilități financiare să o întrețină. Asta nu înseamnă că trebuia ținută în acest spital și, în plus, neglijată", a declarat dr. Lilica Oțel, managerul spitalului din Murgeni, pentru Mediafax.