Joi, 04 Iunie 2026

Patronul FC Argeș, Cornel Penescu, rămâne în arest

de Cuget Liber Marţi, 19 Mai 2009 362 1 min citire
Omul de afaceri Cornel Penescu va fi menținut în arest, după ce Curtea de Apel Pitești a admis, marți, recursul procurorilor la decizia Tribunalului Argeș privind punerea acestuia în libertate, transmite corespondentul NewsIn.
Curtea de Apel Pitești a judecat, marți, recursul procurorilor la decizia de vineri a Tribunalului Argeș, care a admis eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Cornel Penescu, finanțatorul echipei de fotbal FC Argeș, iar deliberările au durat trei ore și jumătate.
Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, a afirmat vineri, la Tribunalul Argeș, unde s-a judecat prima sa cerere de eliberare sub control judiciar, că solicită punerea în libertate și pentru a-și salva societatea, întrucât prin arestarea sa s-a creat panică în rândul furnizorilor firmei piteștene PIC.
"Sunt acționar la SC PIC SA Pitești, unde lucrează circa 4.000 de oameni și prin arestarea mea s-a creat o panică în rândul furnizorilor și colaboratorilor, care au impresia că prin arestarea mea societatea va intra în faliment. Doresc să fiu cercetat în stare de libertate pentru a putea să-mi continui activitatea economică. Societatea PIC este asaltată în acest moment de creditori, ca urmare a neîncrederii generate de arestarea mea. Până acum, noi făceam plăți cam de 20 de miliarde zilnic, iar acum suntem asaltați să plătim sute de miliarde", a afirmat finanțatorul FC Argeș.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei