Duminică, 07 Iunie 2026

Patru specialiști ai Administrației Naționale a Penitenciarelor din România vor ține cursuri de formare colegilor lor din Irak

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 08 Aprilie 2011 330 1 min citire
În perioada 11 - 15 aprilie 2011, patru specialiști din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor vor participa la Academia de Poliție din Olanda la un curs având ca obiectiv adaptarea la metode specifice de lucru, într-un mediu ostil, în vederea efectuării unor deplasări periodice în Irak, pentru a asigura cursuri de formare cu personalul de penitenciar irakian.
Cei patru specialiști ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) vor reprezenta, în cadrul misiunii din Irak, Uniunea Europeană, în calitate de experți privind gestionarea incidentelor critice și operaționale în mediul penitenciar. Aceleași persoane au făcut parte din grupul de lucru care a elaborat, în cadrul ANP, Manualul de Proceduri utilizat de Negociatori în gestionarea incidentelor critice și Manualul pentru gestionarea incidentelor (Vol. 1 - Gestionarea incidentelor operaționale).
Desemnarea specialiștilor români vine după ce, în luna noiembrie 2010, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, a susținut la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Departamentului pentru Capacitate Civilă de Conducere și Planificare din cadrul Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, o prezentare pe tema Managementului incidentelor critice și operaționale în mediul penitenciar, moment în care au fost prezentate cele două manuale, menționate anterior. David Wolfe, în calitate de team leader în domeniul penitenciar al Uniunii Europene, prezent la acest seminar, a apreciat conținutul celor două manuale și a propus acest tip de schimb de experiență, în domeniul penitenciar, între România și Uniunea Europeană.
Taguri
Articolul anterior Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Meci slăbuț, dar contează victoria"
Articolul următor Mai multe persoane au fost ucise pe aeroportul din Kabul, controlat de forțele române

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei