Vineri, 05 Iunie 2026

Piroman din Amzacea cercetat de polițiști

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 12 Februarie 2011 254 < 1 min citire
Teodor Vasilescu, de 34 de ani, este cercetat de polițiștii din Amzacea pentru că, azi-noapte, în jurul orei 3, a fost prins în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism ce se afla parcat în curtea unei societăți.
Pe parcursul cercetărilor efectuate de polițiștii din Amzacea cu sprijinul ofițerilor Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției Mangalia s-a constatat că bărbatul este suspectat de comiterea mai multor furturi și distrugeri prin incendiere săvârșite în noaptea de 12/13.02.2011 în paguba unor persoane fizice și juridice din localitatea Amzacea.
În sarcina bărbatului se reține sustragerea unor bunuri și documente dintr-un autocamion și incendierea unui cap-tractor ce se aflau parcate în curtea societății, incendierea unui grup sanitar și a unei încăperi aparținând Cantinei Sociale Parohiale, spargerea geamurilor a două tractoare și a unei motocositoare.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspectului, urmând ca față de acesta să se dispună măsurile legale ce se impun.
Taguri
Articolul anterior Finanțele se împrumută mai mult de pe piața internă
Articolul următor Campanie de recrutare a absolvenților de liceu pentru sistemul penitenciar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei