Protocolul de colaborare cu băncile, în baza căruia va demara noua etapă a programului Prima Casă 4, se află în ultima fază de lucru, susține Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
- Publicitate -
Aceasta "este dedicată definitivării, fiecare autoritate implicată lucrând intens pe domeniul său de competență, în vederea armonizării tuturor aspectelor tehnice, economice, informatice și juridice", au precizat reprezentanții MFP.
Potrivit ordonanței de guvern prin care s-a modificat programul Prima Casă, finanțatorii își pot exprima opțiunea de împărțire a riscurilor și pierderilor în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, termen care curge de la data de 4 aprilie 2011 și se încheie la data de 3 iulie.