Programul Prima casă este oficial blocat. Băncile au epuizat plafonul de 200 milioane euro alocat la începutul anului, iar etapa a patra nu poate începe întrucât protocolul de colaborare cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM nu a fost publicat în Monitorul Oficial, anunță zf.ro.
- Publicitate -
Bancherii trebuie să obțină și avizul BNR pentru modificarea normelor interne de creditare, întrucât practicarea unui avans de numai 5%, așa cum cere Guvernul, în paralel cu asumarea a 50% din riscul aferent creditului reprezintă o abatere de la prevederile uzuale, potrivit zf.ro.
"Modificările legislative ale programului guvernamental Prima casă 4 au fost adoptate și, după publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului comun al MFP și MECMA, Protocolul de Colaborare va putea fi semnat de către Fond cu băncile participante", au explicat reprezentanții Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM.