Joi, 04 Iunie 2026

Primăvară cu vreme instabilă și multe ploi

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 24 Martie 2011 221 < 1 min citire
Primăvara lui 2011 ne va servi una caldă, una rece. O zi-două soare și cald, două zile ploaie, așa o vom duce în următoarele trei luni. Vor fi zile când vom tremura la 9-10 grade și zile în care ne vom bronza la 25 grade Celsius.
Aprilie va fi marcat de numeroase averse de ploaie, deși regimul termic al aerului se va situa în limite apropiate de mediile multianuale. Cantitățile de precipitații vor fi destul de însemnate. În sud-estul și vestul țării vor depăși chiar valorile medii, existând riscul de inundații.
Dacă vă faceți planuri pentru 1 Mai trebuie să știți că mai va fi cea mai instabilă lună a primăverii. Pe litoral, mercurul termometrelor va urca și până la 25 grade, însă de la o zi la alta poate scădea brusc și până la 10 grade. De asemenea, vor fi multe ploi și se va menține riscul de inundații.
În luna iunie temperaturile medii lunare vor fi cuprinse între 20 și 22 grade Celsius în Câmpia Română și în Dobrogea. Însă nu va mai ploua așa de mult, cantitățile de precipitații fiind chiar sub mediile anuale.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei