Vineri, 05 Iunie 2026

Reglementări noi pentru cetățenii din Cernavodă

de Carmen MOCANU Luni, 28 Martie 2011 183 < 1 min citire
Unul dintre proiectele propuse a fi discutate în ședința Consiliului Local de la Cernavodă de astăzi, se referă la modificarea și completarea HCL 87/2005 privind reactualizarea măsurilor necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor și responsabilităților ce revin instituțiilor publice, agenților economici, celorlalte persoane juridice, cetățenilor, pe linia gospodăririi localității. Completările se referă la introducerea unor responsabilități pentru proprietarii de condominii, proprietarii de animale de companie, conducătorii autovehiculelor care prestează lucrări pe șantierele din jurul localității.
Referitor la proprietarii de condominii, aceștia vor avea obligația să repare sau să înlocuiască elementele de construcții și instalații de folosință comună care sunt deteriorate și pot pune în pericol siguranța cetățenilor, să curețe subsolurile inundate și să aplice tratamente necesare eliminării dăunătorilor. Asemănător orașelor din țările europene dar și altor localități din țară, proprietarii animalelor de companie vor avea obligația de a strânge dejecțiile fiziologice ale animalelor și aruncarea acestora la containerele de gunoi.
Noi reglementari vor fi prevăzute și pentru firmele care au organizări de șantier în localitate și ale căror utilaje și autovehicule traversează străzile din oraș.
Ca o măsură de protecție a curățeniei orașului și a carosabilului, conducătorii autovehiculele vor avea obligația ca după părăsirea șantierului să curețe roțile respectivelor autovehicule.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei