Uniunea Europeană impune ca, de astăzi, remediile naturiste să fie puse în vânzare doar dacă sunt certificate. Măsura este prevăzută într-o directivă europeană din 2004, ce intră abia acum în vigoare. Potrivit noii legislații, medicamente naturiste vor trebui să treacă printr-o fază de certificare similară celor alopate.
- Publicitate -
Măsura este contestată de numeroase persoane, care susțin că va duce la dispariția remediilor naturiste, în condițiile în care producătorii nu au fondurile necesare pentru certificarea banalului ceai de sunătoare sau de mușețel.