Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus condamnarea definitivă la șase ani de închisoare a lui Elvis Orazali, de 20 de ani, acuzat de comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
- Publicitate -
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, la data de 18 iunie 2010, în jurul orei 17, pe strada Farului, din Constanța, Orazali ar fi avut un conflict cu Ismail Ecrem, de 48 de ani, căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu palma peste față și cu un băț peste picioare. În urma loviturilor primite, victima a căzut la sol, unde s-a lovit la cap și a rămas în stare de inconștiență.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde, la câteva zile, a murit.