Joi, 04 Iunie 2026

Scandal în Parlament

de Carmen MOCANU Miercuri, 16 Martie 2011 243 < 1 min citire
Scandal în Parlament, după ce liberalul Puiu Hașotti a propus adoptarea unei declarații față de un mesaj al premierului ungar Viktor Orban, iar Anastase i-a luat microfonul lui Geoană în timp ce acesta anunța rezultatul votului pentru introducerea pe ordinea de zi.
Hașotti a propus adopatarea de către Parlament a unei declarații prin care să se exprime indignarea și stupefacția față de conținutul iredentist și antiromânesc al mesajului premierului ungar Viktor Orban, ceea ce a determinat o discuție pe procedură.
La un moment dat, Geoană a supus la vot introducerea pe ordinea de zi a declarației propuse de Hașotti, iar în timp ce președintele Senatului anunța rezultatul votului care a fost exprimat prin ridicare de mână, Roberta Anastase a venit din plen la prezidiu. Ea a preluat locul lui Ioan Oltean, i-a tras microfonul lui Geoană și a spus că nu el conduce ședința.
Numeroși parlamentari s-au ridicat din bănci și se află la prezidiu, unde poartă discuții în contradictoriu.
Între timp, Mircea Geoană le-a solicitat parlamentarilor să se retragă de la prezidiu, precizând că se va lua o decizie după o discuție informală a liderilor de grupuri.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei