Un medic stomatolog din municipiul Constanța a fost reclamat la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, de o pacientă care îl acuză că i-ar fi extras mai mulți dinți, pe motiv că ar fi avut parodontoză. "Pacienta a reclamat că i-au fost extrași șase dinți, iar problemele au apărut după ce a fost realizată lucrarea dentară. Aceasta reclamă că materialul avea o culoare diferită de restul dinților, că lucrarea nu era bine realizată. Totodată, pacienta spune că un alt medic pe care l-a consultat i-ar fi spus că nu suferea de parodontoză", ne-a declarat Dionisie Culețu, șeful CJPC Constanța.
- Publicitate -
Femeia a reclamat, de asemenea, că a plătit medicului peste 2.000 de lei, dar nu a primit chitanță pentru banii respectivi.