Vineri, 05 Iunie 2026

Un bulgar a trecut ilegal granița cu România

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 08 Aprilie 2011 157 < 1 min citire
Trei cetățeni bulgari sunt cercetați de polițiștii de frontieră constănțeni pentru trecere ilegală și complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat.
Polițiștii de frontieră au oprit în zona localității Negru Vodă un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei bulgari.
Oamenii legii au constatat că doi dintre ei intraseră legal în țară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, după care l-au așteptat pe cel de-al treilea, Asenov A., de 57 de ani, în zona localității Negru Vodă.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul care trecuse ilegal în România avea interdicție de a părăsi Bulgaria, emisă de autorități în luna septembrie 2010, el fiind cercetat într-un dosar penal.
El le-a declarat polițiștilor români că intenția sa era de a ajunge în Polonia, pentru a-și căuta un loc de muncă.
Polițiștii de frontieră români au întocmit dosar penal pe numele celor trei, care a fost înaintat spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pe când Asenov A., conform acordurilor încheiate între cele două state, a fost predat autprităților bulgare.
Taguri
Articolul anterior Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Meci slăbuț, dar contează victoria"
Articolul următor Mai multe persoane au fost ucise pe aeroportul din Kabul, controlat de forțele române

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei