Patru bărbați din Bulgaria s-au ales cu dosare penale după ce au trecut ilegal granița în România, cu un autoturism, fără să oprească la semnalul polițiștilor de frontieră de la Vama Veche, șoferul fiind în stare de ebrietate.
- Publicitate -
Mașina în care se aflau bulgarii a forțat frontiera, lovind în plin jalonul aflat pe banda UE, după care și-au continuat drumul. Autoturismul a fost urmărit de polițiști până la Mangalia, unde a fost blocat. Deoarece conducătorul autoturismului se afla în stare de ebrietate, a fost condus la spitalul Municipal Mangalia în vederea stabilirii alcoolemiei și recoltării probelor biologice de sânge. În urma analizelor, a reieșit că șoferul avea o alcoolemie de 0,63 alcool pur în aerul expirat. Mai multe detalii puteți afla în ziarul "Cuget Liber" de mâine.