Vineri, 05 Iunie 2026

Un polițist de la TF a murit după ce s-ar fi împușcat accidental

de Cuget Liber Sâmbătă, 11 Decembrie 2010 449 1 min citire
Un polițist de la Transporturi Feroviare Gară Constanța a murit, sâmbătă dimineață, după ce, potrivit ipotezei anchetatorilor, s-ar fi împușcat accidental, în piept, cu o armă cu gloanțe de cauciuc, aflată în dotarea postului de poliție, informează Mediafax.ro.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, incidentul a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 09.00, la postul de poliție din Gara Constanța.
Agentul de poliție Constantin Faur, de 36 de ani, a fost găsit de către un coleg împușcat în piept cu arma cu gloanțe de cauciuc din dotarea postului .
Colegul agentului se afla pe peron, iar la un moment dat a auzit un foc de armă, astfel că a intervenit imediat, sunând la numărul unic de urgență 112.
Polițistul, rănit grav în piept, a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața agentului.
Conducerea IPJ Constanța și procurori ai Parchetului Tribunalului Constanța au deschis o anchetă, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul, primele ipoteze indicând că ar fi vorba despre un accident.
De asemenea, anchetatorii iau în calcul ipoteza ca polițistul să fi fost împușcat de o persoană cu care fusese văzut certându-se înainte de producerea incidentului.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei