Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UPDATE - Nu există români printre victimele cutremurului din Italia, potrivit informațiilor MAE

de Cuget Liber Luni, 06 Aprilie 2009 739 1 min citire
Din datele de până acum pe care le are Ministerul de Externe niciun cetățean român nu se numără printre victimele cutremurului din Italia, dar comunicarea este foarte dificilă cu zona afectată, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al MAE, Șerbănescu.
\"Până în acest moment nu avem raportată nicio victimă cetățan român. Ambasada României din Italia este în contact permanent cu autoritățile și comunitatea românească din zonă, dar din cauza cutremurului comunicarea se face foarte greu, pentru că au picat liniile de telefon și conexiunile la internet\", a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al MAE.
Numărul celor care și-au pierdut viața în cutremurul ce a afectat centrul Italiei luni noapte a crescut, ajungând la 40, a anunțat televiziunea italiană, citată de Reuters. Un bilanț precedent era de 27 de morți în L\'Aquila, la circa 100 kilometri nord-est de Roma, orașul cel mai afectat de acest seism. Circa 30 de persoane erau date dispărute. Multe clădiri s-au prăbușit, inclusiv un cămin studențesc. Mii de persoane au rămas fără adăpost, iar autoritățile au decretat stare de urgență națională.
Epicentrul seismului a fost localizat la cinci kilometri adâncime, iar magnitudinea variază, în funcție de diversele estimări. Institutul american USGS a anunțat o magnitudine de moment de 6,3 grade.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei