"Lumină de la malul mării" este denumirea unui eveniment organizat an de an la Mangalia, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Din anul 2002, creștinii ortodocși vin și iau Lumina Sfântă a Învierii la țărmul Mării Negre, inițial la Neptun și apoi pe plaja din Mangalia. Devenit un brand al Mangaliei și al sudului litoralului românesc, care atrage an de an mii de turiști.
- Publicitate -
În Săptămâna Mare, iepurașii împart dulciuri copiilor, cei mai mici locuitori ai municipiului Mangalia fiind așteptați în foaierul Casei de Cultură, sâmbătă, 23 martie, de la ora 11, pentru a-și demonstra priceperea în încondeierea ouălor pascale. Talentul lor va fi răsplătit cu daruri dulci.
Evenimentul religios este pregătit în parteneriat cu Protoieria Mangalia și Arhiepiscopia Tomisului. Slujba de pe plaja President din Mangalia va fi oficiată de Protopop Rotaru Iulian, alături de un sobor de preoți din oraș și de la Arhiepiscopie, secondați de corul teologic din Constanța. Credincioșii care vor asista la Sfânta Slujbă a Învierii Domnului vor primi, ca în fiecare an, lumânări și colaci pentru a fi pregătiți să răspundă în cor tradiționalului "Hristos a Înviat!".