A murit Harry Belafonte. Avea 96 de ani

de Madalina PETRESCU Marţi, 25 Aprilie 2023 246
Cântărețul și actorul Harry Belafonte a murit la 96 de ani, potrivit Reuters.

Starul a cunoscut succesul în muzică cu hitul anilor 1950 „Day O” („Banana Boat”), înainte de a se îndrepta către activismul politic. Artistul care a susținut mișcarea SUA pentru drepturile civile și inițiative africane a murit în urma unei insuficiențe cardiace congestive.

Harry Belafonte s-a născut în 1927 în clasa muncitoare Harlem, New York, și și-a petrecut opt ani din copilărie în Jamaica natală a părinților săi săraci. S-a întors la New York pentru liceu, dar s-a luptat cu dislexia și a abandonat școala la începutul adolescenței. Și-a luat diverse slujbe, lucrând în piețe și în cartierul de confecții al orașului, apoi s-a înscris în marina americană la vârsta de 17 ani în martie 1944, unde a fost încărcător de muniții la o bază din New Jersey.
După încheierea războiului, a lucrat ca asistent de portar, dar a aspirat să devină actor, după ce a văzut piese de teatru la American Negro Theatre din New York (împreună cu colegul său Sidney Poitier). A urmat cursuri de actorie.
Și-a lansat albumul de debut în 1954, o colecție de cântece populare tradiționale. Cel de-al doilea album al său a fost primul număr 1 în noul top al albumelor Billboard din SUA în martie 1956, dar succesul său a fost întrecut de cel de-al treilea album din anul următor, Calypso, cu cântece din moștenirea sa jamaicană. A adus pentru prima dată stilul calypso și a devenit primul album care s-a vândut în peste un milion de copii în SUA.
Harry Belafonte a câștigat un premiu “Tony” pentru actorie și a apărut în numeroase lungmetraje.

Artistul a finanțat numeroase inițiative din anii 1960, a făcut campanie împotriva sărăciei, a apartheidului și SIDA în Africa și a susținut personalități politice de stânga precum Fidel Castro din Cuba și Hugo Chavez din Venezuela.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei