A murit militantul cubanez anticastrist Luis Posada Carriles

de Cuget Liber Vineri, 25 Mai 2018 179
Militantul cubanez anticastrist Luis Posada Carriles, fost agent CIA și participant la debarcarea din Golful Porcilor, în 1961, a decedat, miercuri, la vârsta de 90 de ani, a anunțat avocatul său, Arturo Hernandez, informează AFP.
Născut în Cuba, la 15 februarie 1928, el și-a exprimat de mai multe ori dorința de a-l asasina pe Fidel Castro. Luis Posada Carriles s-a angajat benevol în 1961 pentru a participa la debarcarea din Golful Porcilor, al cărei obiectiv era să răstoarne regimul castrist.
El a lucrat pentru agenția de informații americană CIA în anii 1960-1970.
Potrivit avocatului său, Carriles suferea de un cancer la gât și a murit la domiciliul său din Miramar, la nord de Miami (Florida). În 2015, el a suferit mai multe fracturi în urma unui accident de transport în Miami.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei