ALERTĂ ÎN OLANDA. O mașină a intrat în mulțime la o competiție de autocross

de Cuget Liber Duminică, 15 Septembrie 2019 172
O mașină a intrat în mulțime, duminică, în timpul ceremoniei de decernare a premiilor la finalul unei competiții de autocross desfășurată la Leende, în Olanda. 

Incidentul a avut loc după-amiază, nu departe de frontiera Olandei cu Belgia.

Politie.nl notează că șoferul în vârstă de 21 de ani al mașinii de curse și încă un suspect, o tânără de 17 ani, au fost arestați.

"Este posibil ca o bătaie să fi fost cauza incidentului", menționează site-ul poliției, adăugând că după ce mașina a intrat în mulțime cei doi suspecți au fost atacați de public. Polițiștii au fost nevoiți să formeze un cordon de protecție. Cei doi se află acum la secția de poliție, unde vor fi interogați.

Au ajuns la spital doi bărbați, o femeie și un băiețel. Alte trei persoane au primit îngrijiri din partea personalului de pe ambulanță.

Autoritățile au deschis o anchetă cu privire la acest caz.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei