Actorul Michael Douglas a afirmat, în cadrul unui interviu acordat CNN pe tema migrației, că în timpul unei plimbări prin Londra a trecut pe lângă multe clădiri aflate în construcție, în care a auzit vorbindu-se doar în limba română.
- Publicitate -
Starul hollywoodian se consideră la rândul său imigrant. Bunicii săi "erau evrei ruși din Bielorusia, care au ajuns în Statele Unite în 1914", a spus Douglas.
"Mă plimbam prin Londra ieri dimineață, erau șantiere de construcții ici și colo, am auzit vorbindu-se doar în limba română. Există mulți imigranți care fac munci pe care mulți dintre cetățenii unei țări aleg să nu le facă. Aceasta este o chestiune la care tatăl meu ține foarte mult, pentru că îi aduce aminte de propriile lui rădăcini. Avem tendința de a uita că noi, cei de aici, din Statele Unite, suntem cu toții imigranți", a mai spus Michael Douglas.
De asemenea, tatăl acestuia, Kirk Douglas, care va împlini vârsta de 100 de ani în luna decembrie, a publicat recent un op-ed în The Huffington Post, în care a spus că nu mai recunoaște America din tinerețea lui, care primea imigranți, în contextul în care imigranții au fost cu adevărat "demonizați" în actuala campanie electorală americană.