Americanii pregătesc un ajutor de 14 miliarde de dolari pentru Ucraina. Pe ce se duc banii

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 09 Martie 2022 154
Congresul SUA pregătește deblocarea unui ajutor de 14 miliarde de dolari pentru Ucraina. Aceste fonduri urmează să permită Kievului să-şi protejeze reţeaua electrică, să lupte împotriva atacurilor cibernetice şi să se doteze cu arme defensive. Pachetul include, de asemenea, peste 2,6 miliarde de dolari ajutor umanitar.

 Aleşii din Camera Reprezentanţilor vor vota miercuri asupra unui pachet de ajutor de aproape 14 miliarde de dolari pentru criza ucraineană, care include o componentă economică şi umanitară, dar şi arme şi muniţii, relatează AFP.
Potrivit Realitatea.net aceste fonduri urmează să permită Kievului să-şi protejeze reţeaua electrică, să lupte împotriva atacurilor cibernetice şi să se doteze cu arme defensive. Pachetul include, de asemenea, peste 2,6 miliarde de dolari ajutor umanitar.
''Ucrainenii duc lipsă de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, electricitate şi medicamente'', a subliniat liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, cerând Congresului să acţioneze ''foarte rapid''.
Aceşti bani vor permite, de asemenea, Statelor Unite să finanţeze riposta împotriva Moscovei, începând cu sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi.
Aceste 14 miliarde de dolari au fost ataşate bugetului federal american pentru anul 2022, asupra căruia aleşii urmează să se pronunţe înainte ca acesta să expire la sfârşitul săptămânii.
După ce va fi votat miercuri în Cameră, textul va fi transmis către Senat, înainte de a fi promulgat de Joe Biden.
Democraţii şi republicanii susţin aceste măsuri - o raritate într-un Congres divizat politic.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei