Angajatul unui candidat AfD la alegerile europarlamentare, arestat pentru spionaj în favoarea Chinei

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 24 Aprilie 2024 191
Poliţia germană a arestat un angajat al unui politician membru al Alternativei pentru Germania (AfD) în oraşul Dresda, pentru presupus spionaj în favoarea Chinei, relatează agenţia AFP.
Angajatul, identificat drept Jian G., a lucrat ca asistent al candidatului principal al AfD (formaţiune de dreapta radicală) la alegerile europarlamentare, Maximilian Krah, şi a locuit la Bruxelles şi Dresda.
„El este acuzat într-un caz foarte grav de lucru pentru un serviciu secret extern”, indică o declaraţie a Parchetului german.
Anchetatorii bănuiesc că suspectul a transmis Ministerului Securităţii de Stat al Chinei (MSS) informaţii despre negocieri şi decizii în Parlamentul European.
Suspectul a fost arestat, luni noaptea, la câteva ore după ce trei cetăţeni germani au fost arestaţi pentru că ar fi lucrat cu MSS pentru a preda tehnologie care putea fi utilizată în scop militar. Arestările au survenit la o săptămână după ce cancelarul german Olaf Scholz a călătorit în China.
Un purtător de cuvânt al AfD a reacţionat spunând că vestea despre această arestare este „foarte deranjantă”.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei