Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat că va suspenda zborurile spre Venezuela începând cu data de 18 iunie, pe o perioadă nedeterminată, pe fondul instabiltății economice cu care se confruntă țara, declanșată de scăderea prețului petrolului, principala sursă de venit a țării.
- Publicitate -
Lufthansa a mai specificat că, din cauza inflației crescute și a controalelor stricte de convertire monetară, filialelor din Venezuela ale companiilor aeriene le este imposibil să-și convertească încasările (obținute în bolivari - moneda națională a Venezuelei) în dolari și să le trimită sediilor centrale, relatează BBC News online.
Venezuela se confruntă cu o criză economică dură, după ce prețul petrolului a înregistrat o scădere foarte mare, fiind principala sursă de venit a țării. În aceste condiții, inflația a ajuns la peste 400%, ducând la o lipsă acută de alimente și bunuri de consum de bază.
Într-un comunicat emis, compania a anunțat că "vom fi nevoiți să suspendăm cursele dintre Caracas și Frankfurt începând cu 18 iunie".
Lufthasa a specificat și că cererea pentru zboruri internaționale spre Vene-zuela a scăzut în 2015 și în primul sfert al acestui an. Cu toate acestea, a preci-zat că zborurile pe această rută vor fi reluate în viitorul apropiat.