Optsprezece soldați ucraineni au fost uciși în luptele din estul țării în ultimele 24 de ore, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al armatei, Andrii Lissenko, citat de AFP. Donețk s-a confruntat, în noaptea de marți spre miercuri, cu primul atac aerian, scrie Mediafax.ro.
- Publicitate -
"Optsprezece militari ucraineni au fost uciși și alți 54 răniți", a declarat Lissenko în cadrul unei conferințe de presă. Luptele s-au intensificat în ultimele zile în apropiere de Donețk, cel mai mare oraș din bazinul minier Donbas, cu un milion de locuitori înainte de începerea ostilităților, pe fondul temerilor privind un asalt al forțelor ucrainene și al riscului unor confruntări sângeroase.
Primul atac aerian asupra Donețk a avut loc în noaptea de marți spre miercuri. "Districtul Kalininski, în apropiere de strada Secenov, a suferit în cursul nopții un atac aerian care a lăsat pe șosea o gaură cu diametrul de patru metri și adâncimea de 1,5 metri. Un gazoduct a fost avariat de schije de obuze. Geniștii acționează în zonă pentru a dezamorsa un obuz neexplodat", a informat Primăria într-un comunicat.
Acest atac "nu a făcut victime în rândul civililor", a adăugat Primăria, precizând că trei civili au fost uciși în 24 de ore în tiruri de artilerie înregistrate în alte districte din oraș.